CENTRUL DE CERCETARE ÎN ȘTIINȚE JURIDICE ȘI ADMINISTRATIVE (CCSJA)

certificat CCSJA   Obiective:

  • Asigurarea suportului ştiinţific necesar progresului şi consolidării unei poziţii competitive în mediul academic a facultății.
  • Elaborarea şi realizarea unor teme de cercetare cu caracter original care să rezolve probleme de actualitate din domeniul dreptului şi al ştiinţelor administrative.
  • Crearea cadrului adecvat de perfecţionare profesională continuă a corpului profesoral şi a integrării cadrelor didactice în activitatea de cercetare ştiinţifică.
  • Creşterea vizibilităţii facultăţii în plan naţional şi internaţional şi îmbunătăţirea activităţilor didactice.
  • Activitatea centrului se va desfăşura în sfera cercetărilor fundamentale şi aplicative, cu orientare spre creşterea capacităţii de generare de cunoştinţe ştiinţifice noi.
  • Dezvoltarea cercetării interdisciplinare prin colaborarea cu alte cadre didactice din facultăţile Universităţii Valahia sau de la alte universităţi partenere din ţară sau din străinătate.

Statutul Centrului de Cercetare în Științe Juridice și Administrative

Membri Centrului de Cercetare în Științe Juridice și Administrative 

 


MANIFESTARI STIINTIFICE 2018 


Conferinta Internationala SOCIETATEA INTEMEIATA PE CUNOASTERE. Norme, valori si repere contemporane, 8-9 iunie 2018

Programul conferintei, AICI

Invitatia / Invitation

Formular de inscriere / Registration form 


Conferinta 14 mai 2018, Invitatia AICI


Sesiune stiintifica studenteasca, Invitatia AICI 


 Conferinta nationala ”Dreptul romanesc la 100 de ani de la Marea Unire. Continuitate si discontinuitate” 30 martie 2018

Invitatia, AICI 


MANIFESTARI STIINTIFICE 2017


Conferinta nationala ”Aspecte teoretice si practice privind munca nedeclarata si regimul sanctionator aplicabil”  20 octombrie 2017,

Invitatia AICI


Conferinta Internationala SOCIETATEA INTEMEIATA PE CUNOASTERE. Norme, valori si repere contemporane, 2 - 3 iunie 2017

Invitatia, AICI / Invitation, AICI

Formular de inscriere, AICI/ Formular editabil AICI / Registration form, AICI

Programul conferintei AICI


Sesiunea stiintifica studenteasca 30 mai 2017, Invitatia AICI

Programul sesiunii, AICI

Vineri, 31 martie 2017, ora 10:00, va avea loc Conferinta


IMPACTUL DECIZIILOR RECENTE ALE INSTANȚEI SUPREME ASUPRA JURISPRUDENȚEI

Invitatia, AICI


MANIFESTARI STIINTIFICE 2016


Vineri 21 octombrie 2016, ora 9:00, va avea loc Conferinta

 Aspecte controversate generate de modificarile legislative recente,

 Invitatia AICI


Conferinta Internationala SOCIETATEA INTEMEIATA PE CUNOASTERE. Norme, valori si repere contemporane, 10 - 11 iunie 2016

Invitatia AICI / Invitation AICI

  Programul conferintei, AICI


Sesiunea de comunicari stiintifice studentesti - 1 iunie 2016
Programul AICI

 


Vineri, 25 martie 2016, ora 10:00, va avea loc Conferinta "Aspecte privind aplicarea noilor coduri"

Invitatia, AICI


MANIFESTARI STIINTIFICE 2015


Masa rotunda cu tema: Egalitatea de sanse între femei si barbati – editia a II-a, 27 noiembrie 2015, ora 11.00

Programul manifestarii, AICI


Marti, 10 noiembrie 2015, ora 12.00, va avea loc Conferinta ”O viziune asupra celei de-a 104-a Conferinte a Organizatiei Internationale a Muncii- 2015”, sustinuta de profesor Martha Elisa Monsalve Cuellar

Invitatia, AICI


Vineri, 23 octombrie 2015, ora 10.00, va avea loc Conferinta ”Interferente intre Codul muncii, legea functionarilor publici si alte legi speciale”

Invitatia, AICI


Conferinta Internationala SOCIETATEA INTEMEIATA PE CUNOASTERE. Norme, valori si repere contemporane, 12 - 13 iunie 2015

Invitatia AICI / Invitation AICI; Talon inscriere AICI / Registration form AICI

Programul conferintei, AICI


Simpozionul ”Interferente între activitatea notarilor publici si cea a instantelor de judecata, avocatilor, mediatorilor – 20 de ani de la înfiintarea Institutiei Notarului Public în România”, 29 - 30 mai 2015, Invitatia AICI


MANIFESTARI STIINTIFICE 2014


Simpozionul ”150 de ani de la adoptarea Legii pentru constituirea corpului de avocati din 6 decembrie 1864 - importanta ei în crearea unui sistem judiciar modern în România”, vineri, 12 decembrie 2014, ora 13.00, Invitatia AICI, Programul simpozionului AICI

Conferinta "Rapirea de persoane la nivel global, cazul Mexicului" sustinuta de profesor Jorge Arturo Olivarez Brito, 29 septembrie 2014, Invitatia AICI

Conferinta Internationala SOCIETATEA INTEMEIATA PE CUNOASTERE. Norme, valori si repere contemporane, 6 - 7 iunie 2014,

Invitatia AICIProgramul conferintei, AICI

Conferinta "Evolutii in strategiile de cercetare penala" sustinuta de conf. univ. dr. Gabriel OLTEANU, 2 iunie 2014, Invitatia AICI

Conferinta Internationala History, Culture, Citizenship In The European Union, Pitesti, 23-24 mai 2014, Invitatia AICI

Simpozion 9 mai 2014, Invitatia AICI

Masa rotunda cu tema: Egalitatea de sanse intre femei si barbati, 4 Aprilie 2014, Invitatia AICI

Dezbateri privind aplicarea noului Cod penal si a noului Cod de procedura penala, 14 martie 2014, Invitatia AICI

 

 

FaLang translation system by Faboba