ARGUMENTE
pentru a alege
FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE
 
  • mediu de învățare care încurajează performanța, creativitatea și care permite dezvoltarea unei cariere de succes;
  • implicarea studenților în activități de cercetare științifică care să stimuleze dezbaterea, spiritul critic și capacitatea de argumentare (cercuri științifice studențești, mese rotunde, simpozioane, conferințe, sesiuni de comunicări științifice, concursuri de procese simulate);
  • antrenarea studenţilor în activităţi extra-curriculare, cu specific cultural, de voluntariat etc;
  • asigurarea interacțiunii cu mediul profesional prin activități cu caracter aplicativ susținute de practicieni și prin participarea la programe de practică de specialitate desfășurate în cadrul a peste 50 de entități-partener de practică (instanțe judecătorești, parchete, cabinete avocațiale, cabinete notariale, cabinete de executor judecătoresc, unități administrativ-teritoriale, regii autonome, profesioniști persoane juridice, etc);
  • încurajarea și stimularea, inclusiv material, a performanței studenților prin oferirea de burse de excelență, de merit și de studiu (care se pot apropia de valoarea salariului minim pe economie);
  • posibilități de studiu la universități din străinătate în cadrul programului Erasmus+;
  • bază materială modernă în campusul universitar (spații de învățământ amenajate și dotate la standarde europene - săli de curs și seminar, bibliotecă și săli de lectură, laboratoare; un institut de cercetare științifică și tehnologică multidisciplinară, printre cele mai moderne din țară);
  • cazare în cele 6 cămine studențești proprii, care asigură un număr de peste 1400 de locuri cu standard de confort ridicat (camere spațioase, mobilate corespunzător; grup sanitar propriu; oficii pentru gătit; frigidere; mașini de spălat; spații de lectură și dining);
  • acces gratuit la internet, în spațiile de învățământ și în cămine;
  • gratuitate pe mijloacele de transport în comun de pe raza Municipiului Târgoviște;
  • acces la informații permanent actualizate, prin website-ul universității (disponibil la adresa www.valahia.ro) și prin website-ul facultății (disponibil la adresa www.drept.valahia.ro);
  • posibilitatea vizualizării online a situației școlare prin utilizarea serviciului UMS (University Management System);
  • posibilitatea utilizării unor medii de comunicare on-line (e-mail, facebook) pentru facilitarea interacțiunii profesor-student și pentru accesarea resurselor de învățământ; studenții înmatriculați la învățământ la distanță au la dispoziție o platformă e-learning dedicată, prin intermediul căreia au acces la suporturi de curs în format specific;
  • facilitarea accesului la piața muncii prin intermediul Biroului de Consiliere, Orientare în Carieră și Legătura cu Mediul Economic;

 

 

 PROMO ADMITERE. Ce spun absolventii ... AICI

 

 

FaLang translation system by Faboba